Română

Politica de retur

Condiții de returnare

Ne dorim să fii pe deplin mulțumit atunci când alegi să achiziționezi una dintre creațiile noastre. Ne dăm toată silința să facem lucrurile așa cum trebuie și înțelegem că există situații când acestea nu merg conform planului iar experiența utilizatorului nu se ridică la înălțimea așteptărilor sale.

Ne-am gândit la toate și am venit cu soluții pentru aceste situații mai puțin fericite.

  • Dacă te-ai răzgândit și dorești să înapoiezi produsul, o poți face în primele 14 zile calendaristice de la primire. Nu este nevoie să-ți justifici decizia dar, dacă vrei sa ne ajuți, te încurajăm să o faci pentru a ști cum să îndreptăm lucrurile pe viitor și să le facem și mai bine. Costul returului revine în sarcina ta.
  • Dacă la deschiderea pachetului constați că una sau mai multe dintre piesele componente sunt defecte, deteriorate sau lipsesc, nu este nevoie să returnezi produsul. Dă-ne de veste, trimite-ne câteva fotografii din care putem identifica piesele afectate și-ți vom trimite altele în schimb. Costul transportului rămâne în sarcina noastră.


În oricare dintre cazuri, dă-ne mai întâi de veste telefonic la (+4) 0757 474 641 sau prin email la studio@transformodesign.com pentru a ne semnala problema și a alege cea mai convenabilă cale de rezolvare pentru tine. Găsești mai jos condițiile de retur detaliate, așa cum sunt ele stipulate în legislația de specialitate.



Conform legislației în vigoare, renunțarea la cumpărare este aplicabilă doar clienților persoane fizice. Ai dreptul de a returna întreaga comandă sau o parte a acesteia în termen de 14 zile calendaristice de la data la care ai primit-o, fără a fi obligat să ne spui motivul pentru care dorești să returnezi produsele. În acest caz, plătești doar costurile de transport pentru returnarea produselor.

Dacă motivul returului constă în vicii ale produsului (produs neconform) sau erori de livrare (produsul comandat nu s-a livrat în cantitatea, mărimea sau culoarea comandate sau a fost livrat alt produs decât tipul comandat, etc.) costurile de transport pentru retur vor fi suportate de noi. De asemenea, trebuie te asiguri că returul va ajunge la noi în maximum 14 zile calendaristice de la data primirii coletului. Retururile ce depășesc acest termen vor fi refuzate. Recomandarea noastră este să trimiți returul în maximum 5 zile de la primirea comenzii, pentru a lua în calcul timpul de tranzit.

Este responsabilitatea ta să expediezi produsul în aceeași stare în care l-ai primit, fără a fi scos eticheta produsului. În plus, trebuie să incluzi în colet o copie a facturii. Nerespectarea acestor condiții duce la respingerea cererii de retur.

Cumpărătorul are dreptul să notifice în scris comerciantul că renunță la produsele achiziționate online, fără penalități și fără invocarea unui motiv, în termen de 14 zile calendaristice de la primirea produsului.

Pentru returnarea produselor achiziționate, trebuie să parcurgi următorii pași:

1. Produsul trebuie să fie în ambalajul original și în aceeași stare în care l-ai primit, împreună cu factură fiscală și eticheta.

2. Returul produsului va avea loc în termen de maximum 14 zile calendaristice de la data primirii coletului.

3. Toate produsele returnate vor fi verificare din punct de vedere al calității și al respectării condițiilor de returnare de mai sus.

4. Recomandarea noastră este să verifici cu atenție fiecare produs după primirea comenzii, starea și ambalajul acestuia, astfel încât să ne poți semnala în timp util eventualele neconformități.

5. Atelierul Mari si Mici / Transformodesign.com își rezervă dreptul de a refuză returul respectiv, dacă în urmă propriilor verificări, returul respectiv nu respectă condițiile de returnare menționate în prezenta secțiune.


Restituirea valorii produselor returnate

În cazul oricărui retur efectuat cu respectarea tuturor condițiilor detaliate mai sus, contravaloarea produselor returnate va fi rambursată în termen de 14 zile calendaristice de la primirea returului prin virament în contul bancar al cumpărătorului.

Pe acest website folosim cookies pentru ca tu să te bucuri de o experiență completă și îmbunătățită. Dacă vrei să afli mai multe despre cookies, dă click aici. 

Închide Accept