Curățenia & ordinea de toamnă - TRANSFORMO
RON
Română (RO)

Curățenia & ordinea de toamnă

Curățenia & ordinea de toamnă

Curățenia & ordinea de toamnă
  • Publicat în: 15 septembrie 2021

Sezonul rece aproape bate la ușă și nu putem spune că nu suntem încântați. Ne era nițel dor de vremea în care putem purta jachete pe deasupra tricourilor, de diminețile răcoroase, de zilele ușor înnorate și de păturile pufoase în care ne cuibărim confortabil în fața televizorului sau a vreunei cărți pe care n-o putem lăsa din mână. Înainte ca toamna să se instaleze complet în peisaj, e timpul să ne suflecăm mânecile și să transformăm casa într-un loc primitor, călduros, care te invită la relaxare și care va găzdui până la primăvară numeroase seri de film, întrevederi cu prietenii și mese în familie. Așadar, o curățenie & ordine de toamnă sunt primele sarcini pe lista noastră de TO DO. Ce e musai să faci acum, în prag de toamnă? Haide să aflăm împreună.


#1 Fă loc hainelor de toamnă în dulap

Eliberează-ți rafturile de hainele de vară. Împrospătează mirosul din dulap ștergând toate rafturile cu soluție de curățat și agățând noi săculețe parfumațe. Aranjează-ți hainele pentru sezonul rece la îndemână și depozitează-ți hainele subțiri pe rafturile unde nu umbli de regulă întrucât nu vei mai avea nevoie de ele o bună perioadă de timp. Nu uita să sortezi hainele și să renunți la cele pe care nu le mai porți. Vei câștiga mult spațiu în garderobă.


#2 Spală geamurile, perdelele și draperiile

Împrospătează parfumul din casă și pune la spălat toate perdelele și draperiile. Cât timp acestea sunt în mașina de spălat, curăță geamurile și pervazurile, șterge praful și curăță plasele de la geam. La final, pune la loc perdelele și draperiile proaspăt curățate și bucură-te de o casă mai luminoasă și mai frumos parfumată.


#3 Curăță covoarele

Asigură-te că toate covoarele din casă sunt curate, cât mai pufoase și gata să-ți țină de cald în zilele mai răcoroase. Scutură-le, curăță-le cu o perie și cu soluție specială de covoare și aspiră-le temeinic. Așază-le la locul lor și bucură-te de cei mai călduroase și pufoase plimbări de la canapea la frigider și înapoi.


#4 Decorează-ți casa cât mai confortabil

Scoate de la naftalină recuzita de toamnă! De la bețișoare și lumânări parfumate, pături pufoase și multe perne decorative până la culori calde, tomnatice și îmbietoare, pregătește-ți casa pentru multe seri în care „hai să ieșim în oraș” se va transforma cât ai clipi în „plouă. stăm acasă în seara asta?”. Și, chit că nu face parte din departamentul de decorațiuni, nu uita să refaci stocul de snacks-uri și ciocolată caldă și să updatezi listă de filme și seriale pe care îți dorești să le vezi. Winter is coming!


#5 Adu în strop de toamnă în spațiul tău de work from home

Organizează-ți biroul de acasă și scapă de toate lucrurile și hârtiile care nu mai sunt necesare. Joacă-te cu atmosfera din colțul de lucru și presară câteva lucruri care vor face din munca de acasă o activitate plăcută: o pătură călduroasă pe scaun, două-trei lumânări parfumate care miros a toamnă, niște bezele gata să „sară” în ciocolata caldă pe care o savurezi din fața Excelului și, de ce nu, o vază cu flori ornamentale.

P.S. Biroul Transformo Max este suficient de încăpător pentru toate cele de mai sus. Plus un laptop. Plus cartea preferată. Plus alte documente și dosare de care ai nevoie la birou. În plus, pentru zilele când biroul de acasă se închide, Transformo Max poate fi ridicat la perete, iar tu te poți bucura de spațiul extra după bunul plac.

Pe acest website folosim cookies pentru ca tu să te bucuri de o experiență completă și îmbunătățită. Dacă vrei să afli mai multe despre cookies, dă click aici.