Bunele obiceiuri de mic - TRANSFORMO
RON
Română (RO)

Bunele obiceiuri de mic

Bunele obiceiuri de mic

Bunele obiceiuri de mic
  • Publicat în: 7 decembrie 2021

Ca adulți, realizăm ce mare dreptate aveau părinții sau bunicii când ne spuneau să fim ordonați, atât în viața de zi cu zi, cât și cu lucrurile noastre.

Cum facem, însă, când cei mici par să repete aceleași greșeli pe care obișnuiam și noi să le facem la vârsta lor? Este simplu – le explicăm, cu titlu de exemplu, care sunt beneficiile pe care organizarea le aduce și încercăm să le fim alături, pas cu pas.

Este bine să îi învățăm să prioritizeze, iar pe primul loc trebuie să fie temele pentru școală, astfel încât restul timpului liber să poată fi alocat activităților care îi fac plăcere, precum hobby-urile sau joaca. Când vine vorba despre joacă, este bine să îi învățăm să fie ordonați, să își strângă jucăriile atunci când nu mai vor să le folosească - la fel cum își duc la spălat vasele când au terminat de mâncat sau hainele la spălat când sunt murdare sau purtate de ceva timp.

Dacă pentru unele activități poți apela la metode convenționale de organizare, pentru altele ai nevoie de o mână de ajutor – aici intervin birourile modulare Transformo, care răspund nevoilor atât celor mici, cât și celor mari.

Pentru cei mici, soluția stă în Transformo MINI, o masă de joacă Lego 3 în 1, care, poate cel mai important, oferă celor mici rafturi de depozitare pentru jucăriile lor, astfel încât curățenia la ,,masa de lucru’’ să devină numaidecât un obicei! De asemenea, fiind destinată împătimiților Lego, 9 plăci de bază Lego pot fi așezate perfect, iar copiii pot așeza cu ușurință piesele, evitând deplasările, și, implicit, pierderea pieselor.

Pentru copiii ceva mai mari (sau pentru părinți), soluția pentru a fi mai organizați o reprezintă Transformo MAX – birou stand-up convertibil. Nu doar că te ajută să menții o poziție corectă, dar, la fel ca fratele său mai mic, este prevăzut cu spații de depozitare, astfel că poți ține la îndemână cărți, manuale sau hârtii.

Indiferent de metoda în care alegi să îi înveți pe cei mici să fie organizați, nu uita că, la urma urmei, sfaturile primite chiar de către tine de la cei mari, au ajuns să îți fie de folos. Pentru copii, cea mai ușoara modalitate de a te face înțeles și ascultat este să fii sincer. Nu le spune doar cum la vârsta lor aveai aceleași discuții cu părinții, dar și cum te lovești zilnic, ca ,,om mare’’, de situații ce necesită a fi organizat.

Pe acest website folosim cookies pentru ca tu să te bucuri de o experiență completă și îmbunătățită. Dacă vrei să afli mai multe despre cookies, dă click aici.